Viata dupa mine

Uneori cred ca viaţa e o simpla întîmplare si îmi doresc sa nu mă fi născut.Chiar si părinţii îi privesc cu ura cînd  sunt supărată  si simnt ca lumea mi-a picat  în cap.Uneori resping orice mîngîiere si îmbrăţişarea pe care mi-as dori-o enorm.Dar ceva în mine  îi urăşte pe toţi si simnte cum dorinţa de a curge sînge  creşte.
Dar uneori stau singura în camera întinsă în pat  si holbanduma la tavan si mă gandesc cum ar fi viaţa fara persoanele dragi.
Fara momentele cînd rad cu Alina de benone sau cand facem  puţine cumparaturi împreuna.Mi-ar lipsi si momentele  cand rad de orice cu Razy sau cand stau si  vb cu Mira pe mess.fără prieteni mei dragi cu care tip zbier mă joc sau fără sora mea cu care mă cert si mă bat uneori dar chiar si asa tot o iubesc  sau fără tata si mama fără  Andrei, fără cei pe  care îi iubesc.
Dar tot ce primesc ca răspuns e faptul ca ura din mie piere puţin cate puţin  pana ce,cineva îmi va vorbi iar jignitor sau cand primesc cate o palmă de la persoanele dragi.
Si realizez ca viaţa fără cei iubiţi ar  oribilă  si fără de care mas lasa pradă întunericului si dorinţei de ura.
Chiar si acum mă las puţin cate puţin dar  mă trag din groapa abisului cei pe care îi iubesc si pe care nu as vrea sa îi pierd niciodată .
Ei sunt  gazul care  menţine flacăra sufletului meu  aprinsă.
Chiar dacă viaţa e rea  sau buna cu noi trebuie sa rivalizăm ca  sa ne lăsăm pradă întunericului nu-i cea mai buna soluţie.

E păcat de cei căzuţi în plasa întunericului fiindcă ei  nu pot sa vadă  viaţa roz oricît de mult ar pretinde ca sunt fericiti de calea pe care au ales-o sunt sigură ca  uneori regreta drumul din viaţa ales de ei.